Din inima Banatului, Timișoara continuă misiunea EMAUS

Odată cu 15 Decembrie dorim ca și în acest colț de țară să fie un colț de Rai pentru bolnavii cu posibilități reduse.

Ajutorul, la nevoie, prețuiește îndoit;
înțeleptul și milosul îl dă-n ceasul potrivit. (Traian Dorz)

Timișoara este un centru medical regional, în care mulți bolnavi din vestul țării caută alinare ori vindecare. Dorind să fim aproape de cei care au nevoie de ajutor, demarăm Centrul EMAUS Timișoara, oferind cazare gratuită bolnavilor care apelează la noi.

Iar celor care doresc să susțină misiunea noastră, le adresăm chemarea care răzbate din versurile poetului Traian Dorz:

“Deschide ușa ta oricui
dă-ți pâinea ta oricui ți-o cere
oricui te-așteaptă milă, du-i
fărâma ta de mângâiere.” 

Implică-te și tu!

Împreună oferim bolnavilor de cancer care vin pentru tratament medical la Timișoara, un loc cald și primitor!

Translate »