Cine poate beneficia?

Mai întâi, precizăm că nu oferim cazare contra-cost. Toate serviciile noastre sunt oferite în mod GRATUIT.

Cazarea gratuită poate fi solicitată de orice persoană care îndeplinește următoarele condiții de eligibilitate:

  1. Are cetățenia română sau beneficiază de protecția Statului Român;
  2. Nu are domiciliul stabil sau flotant în Timișoara sau are locuința situată în proximitatea mun. Timișoara, dar nu poate face naveta din cauza problemelor de sănătate;
  3. Trimite SMS la numărul de telefon al Centrului EMAUS – cu solicitarea preliminară de a beneficia de cazare (explicită, în limba română și coerent exprimată, incluzând – numele, localitatea de proveniență, diagnosticul medical și perioada pentru care solicită cazare) – într-o dată și la o oră când există locuri de cazare disponibile în cadrul programului de asistență socială;
  4. Solicită în scris cazare la Centrul EMAUS – completând cererea de admitere în proiect, și este de acord să parcurgă întreaga procedură de luare în evidență – incluzând realizarea unei anchete sociale, a unui plan de intervenție, semnarea contractului de acordare a serviciilor sociale și prezentarea documentelor medicale care certifică afecțiunea stării de sănătate (diagnostic medical);
  5. Are nevoie de cazare doar pentru o perioadă restrânsă de timp de maximum 21 de zile calendaristice neîntrerupte;
  6. Se angajează să respecte regulamentul de ordine interioară a Centrului EMAUS.
  7. Nu a beneficiat de cazare gratuită la Centrul EMAUS mai mult de 14 zile calendaristice în ultimele 30 de zile calendaristice;
  8. Nu s-a făcut vinovat(ă) de nerespectarea prevederilor regulamentului de ordine interioară ori a contractului de acordare a serviciilor sociale într-o relație de asistare anterioară;
  9. Nu a indus în eroare (și nici nu a încercat să facă acest lucru) personalul Centrului EMAUS, oferind orice fel de informații false;
  10. Nu se află în stare de ebrietate ori sub influența unor substanțe interzise de lege, la momentul prezentării la Centrul EMAUS;

Asociația „Preot Iosif Trifa”, în calitate de implementator al Proiectului „Centrul EMAUS, nu practică niciun fel de discriminare, la adresa persoanelor care solicită cazare/servicii de asistare socială, pornind de la diferențe de rasă, etnie, gen, religie, orientare politică și altele asemenea.

 
Ce include Programul de Asistență Socială “EMAUS”?

Dorim să vă asigurăm că – atât cât ne va sta în putere:

  • Vă vom sprijini, necondiționat și gratuit.
  • Veți avea la dispoziție o locuință curată, igienizată și confortabilă, unde puteți locui împreună cu cei dragi care vă însoțesc.
  • Veți păstra legătura cu un voluntar al asociației noastre, care vă va oferi sprijin pe toată perioada în care sunteți în evidența noastră.
  • Vă vom îndruma înspre locații din Timișoara, pe care nu le cunoașteți.
  • Vom răspunde întrebărilor dumneavoastră – prin intermediul voluntarilor;
  • Vom încerca (fără a promite nimic) să vă susținem ca să găsiți sprijin pentru achitarea unor investigații/tratamente care depășesc posibilitățile dvs financiare.
  • Vă vom împărtăși informații succinte, despre alte activități moral-religioase pe care le desfășurăm și la care dvs sunteți binevenit(ă), dacă doriți.
  • Vă vom respecta convingerile personale / etnia / religia / toate celelalte care vă fac diferit(ă) de noi, fără nicio discriminare.
  • Ne vom ruga pentru dumneavoastră și îi vom cere lui Dumnezeu să vă dăruiască sănătate.
  •  

Doresc cazare. Cum o pot obține?

Pasul 1: Trimiteți SMS sau ne sunați, la numărul de telefon 0754 694 650;

Pasul 2: Sunteți contactat(ă) de asistentul social. Acesta vă oferă toate detaliile. În cazul în care există locuință disponibilă, continuăm cu pașii următori;

Pasul 3: Asistentul social evaluează situația dvs, în maximum 1 oră (consultați aici ancheta socială PDF);

Pasul 4: Se decide dacă puteți beneficia de cazare gratuită, în maximum 1 oră;

Pasul 5: Completați cererea de admitere și semnați contractul de acordare a serviciului social, după care sunteți condus(ă) la locația de cazare (consultați documentele PDF: cerere admitere / contract de asistatre);

Pasul 6: Beneficiați de orice alte activități de sprijin, oferite de Centrul EMAUS, pentru care optați.

Pentru mai multe detalii, contactați-ne telefonic cu încredere.

Vă dorim multă sănătate!

Translate »